Se afișează postările cu eticheta Titu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Titu. Afișați toate postările
joi, 2 ianuarie 2014
An Nou feroviar cu o primă aniversare marcată prin... uitare!
2 Ianuarie 2014 – o zi ce poate părea ca oricare
alta... majoritatea dintre noi percepând-o doar ca pe „un prilej
de odihnă şi refacere” după clipele festive din „noaptea
revelionului”.
Însă pentru feroviarii târgovişteni şi pentru din
ce în ce mai rarii iubitori ai lumii „trenurilor de odinioară”
această dată are şi o altă simbolistică... paradoxal... aproape
necunoscută, ea aducând cu sine prilejul pentru o scurtă
incursiune în tainele unor clipe petrecute acum mai bine de un secol
când, la începutul anului 1884... tot într-o zi de 2 Ianuarie...
primul „car de foc” s-a oprit la peronul gării oraşului de pe
malul râului Ialomiţa.
Povestea celor 130 de ani de serviciu neîntrerupt ai
căii ferate Titu – Târgovişte îşi deapănă firul pornind din
slovele Înaltului Decret Regal Nr. 1387 , documentul, publicat în
Monitorul Oficial Nr. 247 / 9 Iunie 1882, fiind prima concretizare a
unei lungi serii de iniţiative elaborate în anii 1860 – 1872,
proiecte nematrializate însă din motive ce au rămas în mare parte
„o enigmă istorică”.
În contextul favorabil creat de apariţia premiselor
pentru exploatarea sistematică a bogatelor resurse de combustibili
fosili din subsolul Subcarpaţilor Getici, construcţia „drumului
de fier” de la Titu la Târgovişte avea să fie dorită nu doar de
industriaşii epocii (interesaţi în special de ţiţeiul ce fusese
descoperit în zonă începând din anul 1857, de piatra de
construcţie din Munţii Leaota şi de „aurul verde” al pădurilor
ce acopereau versanţii abrupţi ai Bucegilor) ci şi de tânăra
administraţie C.F.R (dornică să găsească o modalitate rapidă
pentru transportul cărbunilor ce începuseră a fi extraşi din
minele deschise la Sotânga, Doiceşti şi Aninoasa).
Mai mult, întregul proiect avea să atragă atenţia
conducerii Ministerului de Război, deosebit de receptivă la ideea
realizării unei legături directe cu „Arsenalul Armatei” de la
Târgovişte şi „Pulberăria” ce funcţiona în apropierea micii
localităţi Lăculeţe.
Demarată în toamna anului 1882 şi încredinţată
militarilor Companiei VII Căi Ferate din cadrul Regimentului I Geniu
– Bucureşti, condus de colonelul A. Berindei, constucţia căii
ferate Titu – Târgovişte a progresat relativ rapid, cei 31,7
kilometri ai traseului fiind deschişi circulaţiei după numai doi
ani, la 2 Ianuarie 1884, dată când primul tren a oprit la peronul
gării din oraşul ce timp de peste trei secole a adăpostit între
zidurile sale Curtea Domnească a Ţării Româneşti.
Gara Targoviste - imagine de pe o carte poştală editată în anul 1917
Ulterior, noua linie avea să fie prelungită, în etape
succesive, întâi până în gara Lăculeţe (tronson deschis în
ziua de 1 Ianuarie 1890), apoi până la Pucioasa (localitate unde
trenul a ajuns pentru prima oară la 27 Mai 1894) şi în final până
la Pietroşiţa (1 Februarie 1912), punct unde traseul său avea să
se oprească pentru totdeauna, ambiţiosul proiect ce avea drept scop
final construcţia „drumului de fier” ce urma să realizeze
legătura cu magistrala Ploieşti – Braşov (amplă lucrare
edilitară ce urma să includă şi cel mai lung tunel din România
acelor vremuri) fiind întreruptă de izbucnirea Primului Război
Mondial. Personalul căii ferate Titu - Târgovişte - 1915
Timp de peste opt decenii (între anii 1884 – 1968)
trenurile de călători şi cele de marfă ce au circulat pe calea
ferată Titu – Târgovişte au fost remorcate de locomotivele
înregistrate în parcul „depositelor” Bucureşti şi Titu,
ulterior locul „bătrânelor doamne cu abur” fiind luat de
urmaşele lor diesel tip 060-DA şi DHC 1250 ce circulă şi în
prezent pe acest traseu. Mersul trenurilor pe linia Titu - Pietroşiţa - 1935
Parcul de locomotive al Remizei Titu - 1945
Abonați-vă la:
Postări (Atom)